Istoric
Povestea noastră este una despre perseverență, inovație și dorința de a face lucrurile mereu mai bine. Ne mândrim cu istoria noastră și ne amintim cu drag de fiecare moment al călătoriei care a dus la ceea ce am devenit astăzi. De-a lungul timpului, am avut șansa să construim relații strânse, bazate pe grijă și încredere, cu numeroși parteneri, clienți și furnizori – relații care au contribuit semnificativ la consolidarea poziției noastre pe piață. Povestea este una lungă, însă am încercat să o concentrăm în câteva momente cheie care descriu drumul spre MKT Group. Vă invităm să descoperiți istoria MKT și să contribuim împreună la scrierea ei pe mai departe!
MKT Group este o afacere de familie cu o istorie antreprenorială ce datează încă din 1990, atunci când Nagy Zoltan a fondat prima companie din grup – Telezimex.
În iunie 1990, un tânăr pe nume Nagy Zoltan a fondat primul service de aparate electronice din Cluj, în era postcomunistă.
Inginer mecanic pe tren la acea vreme, Nagy Zoltan călătorea spre serviciu când a citit în ziar știrea care avea să-i schimbe radical viața: s-a dat legea prin care oamenii puteau să-și înființeze companii private. În aceeași zi a renunțat la jobul de inginer mecanic și a început să pună bazele drumului său antreprenorial. Așa a ajuns Telezimex să se numere printre primele dintre cele 209806 companii private înființate în România.
După mii de kilometri parcurși, primul echipament second hand de Audio/Video importat din Olanda.
În 2004, compania Telezimex din Cluj (deținută de omul de afaceri clujean Nagy Zoltan), împreună cu SEAF Trans Balkan Romania Fund, a fondat Trustul CRE - o companie de dezvoltare imobiliară care și-a propus o perspectivă nouă de investiții și de administrare a proprietăților.
Idealul Trustului CRE a rămas același, iar în prezent oferă o soluție completă în domeniul imobiliar: investiții și administrare a dezvoltării imobiliare, servicii de administrare a proprietăților și design interior.
Trustul CRE este cunoscut pentru proiectele imobiliare Dora Park (12 case) și Bella Park (50 de unități de locuit- case și vile). Proiectele au devenit cartiere și apoi comunități reale, aducându-ne confirmarea că valorile și viziunea noastră au fost potrivite pentru Cluj. Succesul acestor dezvoltări rezidențiale a adus un nou proiect pe masă. Trustul CRE a decis să extindă Bella Park, investind în alte 40 de case și vile, în aceeași locație.
Morphoza s-a poziționat, la început, ca ”atelier de interioare” pentru spațiile rezidențiale, cu scopul de a oferi o soluție unică și un singur punct de contact pentru transformări complexe ale spațiilor de locuit.
Povestea KUIBA a început în 2014, când compania inaugura primul showroom exclusiv de electrocasnice Miele din Transilvania. La scurt timp și pe fondul unei dezvoltări rapide, KUIBA și-a extins portofoliul de produse și a deschis încă un magazin, în centrul comercial VIVO! Cluj-Napoca, dedicat brand-urilor de veselă, decorațiuni și accesorii pentru casă.
În 2015, Morphoza a făcut trecerea spre proiectele de amenajare la cheie a spațiilor de birouri, concentrându-și resursele exclusiv pe sectorul de office. Păstrând abordarea caldă și privind spațiile prin prisma oamenilor - așa cum se întâmpla în cadrul proiectelor rezidențiale - Morphoza a reușit să transpună aceeași grijă pentru interioare și în proiectele de birouri, dându-le acel sentiment de ”acasă”. Sub umbrela companiei s-a dezvoltat, astfel, un nou proces: Trust2Work, menit să ofere strategii și procese pentru a ajuta clienții să își maximizeze portofoliul imobiliar, să-și alinieze stakeholderii, să-și transforme spațiile și să creeze experiențe unice la locul de muncă.
Telezimex și-a extins gama de servicii prin crearea unei divizii de Digital Signage, abordând proiecte complexe pentru spații smart: birouri, spații comerciale, educaționale.
Cu o misiune clară de a oferi servicii complete, la cele mai înalte standarde de calitate clienților săi, Kuiba a preluat segmentul de amenajări rezidențiale la cheie de la compania-soră Morphoza și a dezvoltat un departament propriu de design turnkey pentru locuințe. Odată cu această extindere a gamei de servicii, Kuiba a inaugurat cel de-al treilea său showroom din Cluj-Napoca: Kuiba Experience Center.
MKT Group unește sub umbrela sa cele trei companii: Morphoza, Kuiba și Telezimex. Astfel, reușește să acopere întreg spectrul de servicii necesare în livrarea proiectelor de amenajare a spațiilor rezidențiale, de birouri și educaționale, la cheie.
Proiectul de design, build, furnish implementat de Morphoza pentru Bosch Engineering Center Cluj a câștigat prestigiosul premiu German Design Award 2021 pentru ”Outstanding Design Quality” în categoria: Excellent Architecture - Interior Architecture. Biroul de 10.000 m2 a fost configurat printr-un proces riguros de transformare organizațională, rezultând un spațiu agil, flexibil, cu o atmosferă primitoare și design remarcabil.
Kuiba Experience Center este un showroom revoluționar, bazat pe experiențe digitale și senzoriale, unde puteți experimenta o gamă completă de produse pentru casa dumneavoastră, numai de la branduri de renume internațional, cunoscute pentru calitate, design și sustenabilitate. Multe dintre branduri sunt prezente pentru prima dată pe piața din România.
Morphoza și-a extins aria de expertiză, adăugând în portofoliu servicii de amenajare la cheie a spațiilor educaționale. Compania a finalizat cu success un proiect amplu de transformare a școlii Transylvania College din Cluj, într-un timp record de doar 60 de zile lucrătoare.
Te invităm să descoperi valorile care au stat la baza evoluției MKT Group, cine sunt oamenii din spatele poveștii și cum ducem mai departe, în fiecare zi, misiunea de a oferi servicii complete, la cele mai înalte standarde de calitate clienților noștri!